Romeo Aurelian Ilie

Data și locul nasterii: 27. 02. 1988, Slobozia, Ialomița.
Domiciliul actual: comuna Bucu, jud. Ialomița
Reședința actuală: Bdul Constructorilor, nr. 24A, Bl. 44, ap. 61, sector 6, București
Telefon: 0732534998
E-mail: romeoaurelian88@gmail.com

Studii:

2003- 2008 Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.
2008 – 2012 Facultatea de Teologie Ortodoxă-Secţia Pastorală, în cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa;
2012 – 2014 Master în Teologie, secţia „Doctrină şi Cultură creştină”, Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Bucureşti.
2005 – 2006 – Cursurile Școlii de Teatru și Film „Angels” – București

Activitate literară

Premii literare

Premiul al III- lea la Concursul de Literatură „Pavel Dan”, Timişoara, secţiunea eseu (sub pseudonimul Dan Ovidiu Bogdan) – 2009;
Diploma de Excelenţă pentru promovarea poeziei creştine şi Premiul revistei „Convorbiri Literare”, la Festivalul de Poezie „Costache Conachi”, Tecuci- 2010;
Premiul al III-lea la Concursul „Student Creation”, Sibiu – secţia eseu si critică literară – 2010;
Premiul al III-lea la Concursul Naţional de Poezie „Cezar Ivanescu”, Iaşi – 2011.
Mențiune la Concursul de Poezie „Ion Chichere”, Reșița – 2016
Premiul „1, 2, 3 și” în cadrul „Premiului Național pentru Debut în Poezie – Traian T. Coșovei”, București – 2017

Prezent în antologiile:

„Transplant de inimă prin cablu de date”, Editura Marineasa, Timişoara, 2009 (eseu – sub pseudonimul Dan Ovidiu Bogdan);
„Student Creation”, Sibiu, 2010 (poezie și critică literară);
„Totem de vise”, Editura Junimea, Iaşi, 2011 (poezie);
„Trenul Cuvânt”, Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011 (poezie);
„Noii industriași, creativii”, editura PostModernism Museum Publishing, 2016 (interviuri);
„Amor Carminis” – Antologia de poezie românească publicată în revista URMUZ 2016, editura Detectiv Literar, București , 2016;
”Jurnalul unui câmp de aripi”, editura Art Creativ, București, 2017 (poezie)
5X5+5 Poeți Vii” – Antologia aniversară de 5 ani a Direcției 9, samizdat, 2018,
„Bună dimineața, patria mea” – Antologie de poezie patriotică, editura Detectiv Literar, 2018.

Colaborări

Începând cu anul 2008, colaborez cu poezie, proză, eseu și critică literară la următoarele reviste:

Helis – Slobozia
Convorbiri literare- Iași
Timpul- Iaşi,
Agora – Constanța
Poliția Impact – Constanța
Dunărea de Jos– Galaţi,
Cenaclul de la Păltiniș – Sibiu,
URMUZ – Câmpina
Revista Nouă – Câmpina,
Detectiv Cultural – București,
Lumina literară și artistică – București
Fereastra – Mizil,
La Baaad – Bârlad
Clipa siderală – Chișinău
Roua stelară – Chișinău
New York Magazine – New York, S.U.A.
Axis Libri – Galați
Argo – Galați
Viața Liberă – Galați
Tribuna – Cluj-Napoca
Radio Vocativ – Roma, Italia.
Sintagme literare – Dudeștii noi
Poesis Internațional – București
Marmația literară – Sighetul Marmației
Gazeta de Spania – Spania
Actualitatea Literară – Lugoj
Fragmented Voices – Cehia

De asemenea am publicat poezie și eseu și în variantele on-line ale revistelor: Dilema Veche, 33 revista de poezie și artă, eCreator, Parnas XXI, Ante Portas, Radio Vocativ (Italia), Opt motive.

Debut în volum de autor:

Patruzeci și unu. Eu, surdo – mutul, editura Tracus Arte, colecția Coșovei, 2018. Volum câștigător al Premiului Național pentru Debut în Poezie ”Traian T. Coșovei”.

Antologator:

Am alcătuit selecția textelor pentru Antologia de poezie patriotică „Bună dimineața, patria mea!”, editura Detectiv Literar, 2018

Activitate teologică

Am publicat articole teologice în revistele:
Bărăganul Ortodox – Slobozia
Almanahul Bisericesc al Sloboziei și Călărașilor – Slobozia
Ex Ponto – Constanța

Activitate jurnalistică

Din luna aprilie 2017 până în luna aprilie 2018 am fost redactor pe platforma culturală on-line „Book Hub ”, unde am scris cronici de carte, teatru, film, concerte și prezentări de evenimente culturale: lansări de carte și vernisaje de expoziții.
Din luna aprilie 2018 până în iunie 2019 am fost redactor pe platforma culturală on-line „InfoArt”, unde am scris de asemenea cronici de carte și de evenimente culturale.
În luna ianuarie 2018 am primit din partea revistelor „Vama literară” și „33”, Diploma „Lamura Aurea” pentru jurnalism cultural în mediul on-line.
Din luna ianuarie a anului 2018 sunt redactor la revista Detectiv Cultural din București
Din luna martie 2018 până în luna februarie 2019 am fost redactor al revistei Timpul din Iași.
Din luna februarie 2020 până în octombrie 2020, am fost contributor la revista on-line Poetic Stand.
Din luna iunie 2020 sunt redactor la revista culturală Axis Libri din Galați, editată de Biblioteca Județeană V. A. Urechia.

Quarantania

Tusea

Am tușit
și am expectorat
aripile zdrențuite
ale îngerului.

Am strănutat –
și guguloaie
din aura
îngerului meu
au împroșcat lumea.

Restul îngerului,
sufletul său,
mi-a ieșit prin pori,
sub formă de broboane
de sudoare rece.

Nu aveam batistă
și toți fugeau de mine
ca de un ciumat.

Dar nu de mine
mi-e milă acum.

Ci de bietul meu înger,
ce s-a agățat,
cu ultimele puteri
de florile copacilor
ce vor cădea și ele
în curând
și vor fi călcate
în picioare
de oameni.

Singur

M-am trezit
în mijlocul oceanului
pacific
niciun peștișor-înger,
niciun peștișor-liliac,
nicio sirenă,
niciun rechin,
doar apă
cât vezi cu ochii.

Nu mă strigă nimeni
deci nu exist,
nu mă strigi
nici tu
deci nici măcar
nu am existat vreodată.

Ritualul

Am intrat pe ușă
am dat jos adidașii
geaca de piele
hanoracul
blugii
șosetele
am rămas
în chiloți
în haina sacră
consacrată
pentru baia
rituală
cu spirt
a mâinilor
până la cot
a cheilor
a telefonului
a clanței de la ușă
a pragului
a gândacului
venit și el
ca pelerin
să se roage
crezând
că se face
miezonoptică
și priveghere
pentru duminica
sfintei cruci.

Liniștea

Liniștea
de la începutul lumii
și liniștea
de la sfârșitul ei
s-au strâns în brațe
ca după o lungă
despărțire.

Atât de tare
încât lumea
cuprinsă între
piepturile lor
a fost strivită
și din toată istoria
nu a mai rămas
decât o pulbere
fină de praf.

Urgia

Să ne fi prins urgia împreună
să ne fi obligat
să ne iubim mai mult
să ne fi scos ochii
unul celuilalt
pe nas
și pe gură
să ne fi urât
ceva mai profund;

Să fi stat
fund în fund
pe același cearșaf
sau ochi în ochi
din paturi separate
să ne fi pus otravă
în ceai și în cafea
și dragoste
în draci
și în păcate;

Să ne fi pus capcane
în budă
și-ntre crătiți
să ne fi împărțit
cuțitele și ceapa
să fi aruncat în aer
toți pereții
să ne fi condamnat
la veșnicul
degeaba.

Cerceii

Cerceii umbrela fixativul
deodorantul
sabado în spaniolă
un ultim absorbant
uscatorul de păr
nevo nabukov marquez ulițkaia
antinevralgicul
pijamaua
maieul mirosind a tine
vopseaua de păr
periuța de dinți
șamponul și balsamul de păr
toate acestea te așteaptă aici.

Numai eu nu te aștept.

Egoist, am plecat să mă caut
în gânduri în visuri în iluzii
în noaptea minții.

M-am rătăcit însă
în cărți și în scris
în cafea și în cola
în pântecul nimicului.

Prietenul imaginar

Nu am avut niciodată
un prieten imaginar
cu care să vorbesc
vrute și nevrute.

Am vorbit mereu
doar cu ego-ul meu.

De la o vreme însă
a început să se altereze
și ego-ul ăsta,
și pute
de mi se usucă
organele interne.

Trebuie să chem
pe cineva
să facă curat
să scoată porcul din coteț
să aerisească bine
să se poată trăi
decent
și aici.

Și cine știe,
poate ne vom împrieteni
și chiar va rămâne
să mai vorbim
când și când
despre una,
despre alta…

Carantina

Stau singur acasă
și mă gândesc la Hristos
cum a stat și el singur
patruzeci de zile în pustiu
fără nimic de mâcare
încât a flămânzit.

Cum îl vegheau
neputincioșii îngeri
cum îl pândeau
neputincioșii draci
cum pietrele neputincioase
așteptau doar un cuvânt
spre a se face pâini.

Dar nu de pâine flămânzea el
ci de Sine
căci nu știa cine este
și care îi e scopul
pe pământ.

A aflat că este Fiul Omului
doar după ce a respins
cele trei ispitiri ale Satanei.

Oare dacă stau și eu
patruzeci de zile singur
fără mâncare
voi afla
care îmi este menirea?

Armatele morții

Armatele morţii
mărșăluiesc
prin mine,
omul.

Frontal atacă
cele două divizii
ale groazei:
I-a, „a Fricii” și
a II-a, „a Panicii”.

Din flancuri,
specializate în infiltrarea,
atacă batalionul suspiciunii
și cel al gândurilor negre.

Din tranșee mitraliază
neputinţa
iar de sus
bombardează
încontinuu
deznădejdea.

Apocalipsa

Apocalipsa
nu mai e demult
de capul ei.

S-a domesticit și ea.

S-a înregimentat.

Are un orar strict
și din exces
de disciplină
nu face niciodată
rabat de la el.

Apocalipsa vine
în fiecare zi
negreșit
fix la ora
la care îmi dau seama
că nu mai ești aici.

Și ca orice apocalipsă
care se respectă
își face treaba exemplar:
vine și mă aruncă
înapoi în mine
în singurul infern
care există
cu adevărat.

OM

Sunt un om simplu
format doar
dintr-un O
și un M.

Sunt simplu
dar nu și nedivizibil.

Arareori O
cade la pace cu M.

Se întâmplă doar atunci
când sunt amândoi
răpuși de oboseală.

Iar atunci sunt deja
mult prea morți
ca să mai conteze.

Ceaiul

Am extras
din cutia
de ceai negru
cu căpșune
un pliculeț
cu răvaș.

Pe el scria
„Be happy and smile”.

Instantaneu
m-am simțit fericit
și am zâmbit.

Doar ce mai poți
să faci
când
armata
e în stradă.

Strănutul

Am strănutat.

Și din străfunduri
mi s-au deșteptat stămoșii
și tăind drum prin veșnicie
mi-au adus acel panaceu
care de veacuri
a vindecat orice boală
și orice nebunie:

blestemul de temut al morții:
„Hristos a înviat!”

Ritual II

În fiecare seară
la ora 20:00
mă scufund
în cada plină
cu apă fierbinte.

Stau în ea
fix 10 minute
cât să mi se curețe
pielea și conștiința
de toată moartea
acumulată peste zi
în orele nesfârșite
de tovărășie cu nimicul.

Ies din cadă aburind,
curat și înviat,
pun pe pat
așternuturi curate,
mă întind pe spate
și aștept
o nouă moarte.

Eschiva

Am scăpat
și azi
de mine.

Am citit,
am pierdut
vremea
pe net,
am gătit,
am mâncat,
am mai citit ceva,
am mai schimbat
câteva cuvinte
cu mama,
cu doi-trei prieteni,
a fost bine.

Am scăpat și azi de mine.

Între patru gânduri

Mi-am întins trupul
între patru
gânduri –

lespede
tăcerea.

Casa de 24 mp

Casa mea are 24 mp
dintre care mobilele
ocupă aproximativ 10 mp
ceea ce înseamnă
că îmi rămân 14 mp.

Prea mult
pentru un singur om.

Dacă m-aș putea multiplica
dacă m-aș putea înșepti,
să fim un om la 2 mp,
ar fi ideal.

Am putea socializa ca lumea,
am face schimb de păreri
ne-am contrazice
poate ne-am lua și la bătaie.

Am simți, desigur, fiecare
nevoia de mai mult spațiu.

Asta s-ar putea rezolva simplu
aruncând pe geam mobilele inutile:
televizorul,
(oricum nu-l deschidem niciodată)
dulapul cu haine
(doar ne ajunge pijamaua de pe noi)
biblioteca.

Am păstra doar patul și masa
în caz că vreunul dintre noi
moare
să putem îndeplini
creștinește
ritualul.

Am pune o cruce de duh
(de unde să luăm lemn sau piatră)
în perimetrul de 2 mp
rămas în urma celui
ridicat de îngeri la cer.

Și tot așa
până am muri cu toții
rugându-ne fiecare
să nu rămână ultimul,
singur,
într-o casă goală
de 24 de metri pătrați.

Ghemul de vise

Și dacă toate astea
se întâmplă
pentru că ne-am încălecat
unii altora visele
până când lumea întreagă
a devenit un mare ghem de vise
ghemuite
în care nimeni nu își mai recunoștea
eurile și rufele imaginare?

Poate că tocmai de-asta
trebuie să păstrăm distanța socială
de un vis plus minus juma de metru
de luciditate,
ca să descurcăm cumva
ițele războiului.

Atunci ar avea sens
și mănușile
și măștile
și combinezoanele
și toate celelalte frâie de aur
menite să ne adune pe fiecare
la starea sa originară
la starea sa trihotomică
minte-trup-vis.

Metronomul

Lovesc regulat
cu capul
în perete
ca și cum împreună
am forma un metronom
ce ține ritmul
unei melodii vesele
cântată de
copii
pentru
adulții care
au uitat
să danseze.

Cea mai bună cafea

Cea mai bună cafea
este cea de seară
pe care o beau
după somnul
provocat
de insomnia
din noaptea
anterioară.

Cea care
mă readuce la viață
care îmi face inima
să bată cu putere în piept
de parcă aș trăi de-adevăratelea
de parcă aș fi îndrăgostit
din nou ca în clasa a VII-a.

Cea care mă ajută
să mă concentrez mai bine
să înțeleg mai bine lumea
să percep cu exactitate
subțirimea pereților
blocului în care trăiesc.

Cea care îmi deschide larg
porțile unei noi insomnii
în care mă întâlnesc iar
doar cu mine însumi,
în care ne războim
până spre dimineață
când sleiți de atâta ură
o dăm la pace
și până sună alarma
reușim chiar să furăm
nu o clipă de somn
ci una de iubire.

Sfârșit

Se va termina
și carantina asta
și voi fi
în sfârșit
singur.

Epilog

O să îmi lipsească masca
o să îmi fie dor de ea.

Cine o să mai stea
atât de aproape
de buzele mele
ca într-un continuu
aproape sărut?

Cine o să mai respire
același aer cu mine?

Cu cine voi mai juca eu
ping-pong
cu duhul din plămâni?

Cine îmi va mai aburi
ochelarii
proiectandu-mă
automat
înapoi
în epoca de aur
a realității?

romeo-ilie

Romeo Aurelian ILIE is a romanian poet. He has 33 years old. He has only one poetry book, named „41. I, the Deaf-and-Dumb”(Tracus Arte Publishing House, Bucharest, 2018), that was published after winning a debut contest. He also published poetry, literary criticism and essay in various cultural journals from Romania, the Republic of Moldova, Spain, Italy and the USA.

41 degrees Celsius.
all streets, empty;
all people, barricaded indoors,
fearing not to melt down.

Only he, the deaf-and-dumb, is left
to quietly roam the avenues,
fearlessly.

It is only now,
at 41 degrees,
that the miracle stole up to him:
the pores of his skin got so dillated
that he can hear with every one in turn.

He can hear children laughing and women crying,
the poor grieving and the rich aching,
he can hear lovers endulging their peasures.

And everything that he hears
is instantly absorbed into his bloodstream,
everything he hears
is soon sent rummaging through his loins.

He is simmering, not from the heat,
but from life. He finds himself inebriated with life
as before he had been intoxicated with death.

He can truly feel himself alive,
now that he’s been through death
now that he’s been through the resurrection.

Every now and then,
God stoops above him,
relieves him of his deaf-and-dumbness
and cuts Himself out a cape
for His nightly pains.

He then starts talking
so as to ransom the price of silence.

But God, a deaf-and-dumb one,
has stopped listening to him,
nor does he pray anymore
in his own heart
crying out loud,
as accustomed.

This instant is the glory
of absurdity:
he believes himself God
and is willing to rebuild the world.

But each and every commandment is turning
against him, multiplied to the power of 41.

One day,
God created the sphere
and made it a gift for the deaf-and-dumb one,
saying onto him:

Take it and cut yourself a face out of it
shape it into your appearance and likeness.
Take it and fashion ears and a mouth for it
so that it may hear and speak in your stead.

He took it,
gave thanks for the living dead
and started carving.

When he was done,
he called onto God
and told him:

You take this cube, God,
with its 41 walls
that I have fashioned after the appearance
and likeness of Your sorrows,
let there play within its hide-away
the world’s deafness and dumbness,
for, behold, from now on I am addressing You
as a friend.

When the great war started
they put a machine-gun in his hands and sent him to the front.
but he, not comprehending a thing, stayed put
gun in hand.

People were dying all around him and tombs were being born,
pain was building its kingdom around him,
fear was bringing forth monsters all around.

He didn’t shoot at anybody and no bullet touched him.

When the war stopped,
they found him motionless, gun fully charged, the trigger loose and cold,
his eyes void, unslept and cold,
his heart empty, beating vainly, in a death toll.

They judged him according to martial law
and named him traitor, chicken, wet-behind-the-ears, a punk,
limp-handed,
dead.

He was forbidden passage through the arch of triumph
and was erased from all the conscript lists;
next he was convicted not to die
until he would have lived through the horrors of 41 more wars.

Not for an instant did he understand what was going on around him.
Inside himself, he had already been through a life-long
war raised to the power of 41.

The war with his deaf-and-dumb self.

(Verses from the volume I, the Deaf-and-Dumb (Tracus Arte Publishing, 2018),
translation by Adriana Bulz)

The bugs
also have
their gods.

Lots of
powerful
gods.

With each
bug
killed,
a god
cries
and
and returns
in the grave.

yesteryear
life was different.

we `re immortal
as childhood,
as the first tear
which washes us
of all our deaths.

The light
was new
and pure.

no wrinkles
no crease
no bent corner.

But you were
much more beautiful
more alive
more real
more beloved.

I dared to wish you…

That’s all I remember
before to fall
like a lightning
on the earth.

(translation by Romeo Aurelian Ilie)

Hlasujte / Vote