Paula Lavric s-a născut cu gustul pentru literatură pe limbă, în ziua de 29 Iunie 1990. La vârsta de cinci ani – fără să fi învăţat alfabetul – citea cursiv basmele lui Petre Ispirescu – descoperire care a lăsat-o cu gura căscată pe mama ei. La început s-a simţit atrasă de eseistică, după care a început să scrie poezie, proză scurtă, şi, simţindu-se tot mai ahtiată după scris, textele i-au luat proporţii. Petrecând o mare parte din copilărie la „bunica de peste râpă”, s-a ataşat de lumea simplă şi de detalii, unde se şuieră prin păduri, se culeg muguri de salcie pentru capre, se înoată prin toate râpele şi se prepară delicioasele „poale-în-brâu”, care – împreună cu o sticlă de apă abia scoasă din fântână – sunt îndesate într-o traistă şi duse muncitorilor din „Luncă”.

Staying home can be as lonely as leaving or returning

You know the sound of every door, the secrecy of every room and every cupboard
finding salt behind the pepper jar and finding salt scattered under the pepper jar
no longer surprises you though you pretend
like kissing your partner
not to know if you’d ever meet again.
You keep coming back pretending to have missed them
when in reality you haven’t thought about them for a second
not even in the lunch break
not even when you saw that couple kissing and
tree branches almost touching the window.
You thought about something else
for your thoughts were travelling against the train’s route, against your body direction,
switching platforms in an attempt to delay the departure
or the arrival
to a conclusion.
Being anywhere is so unlikely
for anyone to meet a familiar face,
so comforting, contrary to what researchers may say.

Staying home is as lonely as leaving or returning.
A heavy body incapable of motion and too many things nonharmoniously revolving around,
things moving themselves, touching themselves, eating themselves like snakes mistaking themselves, things getting lost,
things getting dirty without anyone touching them,
things and excuses
not to go through the door.
For home is further and further away
sometimes when you never left it.

Statul acasă, la fel de solitar ca plecarea ori întoarcerea

cunoști vibrația fiecărei uși, secretul fiecărei camere și al fiecărui dulap
găsești borcanul cu sare în spatele celui cu piper
găsești sare vărsată sub borcanul cu piper
nu te mai surprinde deși te prefaci
îți săruți partenerul parcă neștiind dacă vă mai întâlniți vreodată
revii mereu pretinzând că ți-a fost dor
când de fapt nu te-ai gândit deloc
nici în pauza de masă
nici când ai văzut cuplul acela sărutându-se
ramuri de copaci atingând fereastra
te-ai gândit la altceva
căci gândurile tale călătoreau
împotriva mersului trenului, împotriva direcției corpului tău,
schimbând platforme, încercând să amâne plecarea ori sosirea
la o concluzie.
a fi oriunde înseamnă o probabilitate atât de mică să întâlnești o față familiară,
atât de reconfortant, contrar cercetărilor științifice

statul acasă, la fel de solitar ca plecarea ori întoarcerea
un corp greu, incapabil să producă mișcare,
în jurul căruia se rotește inarmonios o îmbulzeală de lucruri
lucruri care se mișcă singure, se ating, se mănâncă pe ele însele cum niște șerpi își confundă trupurile
lucruri care se pierd, lucruri care se murdăresc fără ca cineva să le atingă,
lucruri și scuze
pentru a nu trece pragul.
căci acasă este din ce în ce mai departe
uneori, fără să fi plecat.

Web vyrobili ve Webklient.cz